Locuință pentru două generații, destinul unui concept

Articolul creionează povestea încercării de aplicare în programul rezidențial a unui concept, și anume acela al perspectivei vârstei în arhitectură. Proiectul a avut un beneficiar real, o familie largită de rit catolic compusă din doi tineri căsătoriți cu un copil mic, bunică și străbunică.

Dorința viitorilor utilizatori a fost realizarea unui duplex p+1+posibil mansardă, compus din două unități locative diferențiate ca dimensiune, evident favorabil ca suprafață celor doi tineri care aveau în perspectivă și un al doilea copil. Locuința urma să se realizeze in orașul Popești-Leordeni, pe Str. Iosif Trâncioveanu, prin dărâmarea casei bătrânești tip vagon în care locuiau în prezent.

Periplul discuțiilor cu cei cinci beneficiari în spiritul unei arhitecturi participative bine temperate, victoriile parțiale în conformarea de ansamblu și utilizarea unui limbaj contemporan este ilustrat prin studiile volumetrice și planimetrice.

Devenirea întru realitate a proiectului este parazitată de apariția în scenă a viitorului constructor-tată antreprenor și fiu arhitect se pare, absolvent de învățământ privat, cel putin la nivel declarativ. Teama de pierdere a monopolului de așa zisă proiectare asupra zonei dă cu totul altă turnură colaborării cu simpatica familie.

În cele din urmă rămân ideile, coloana vertebrală a unui profesionist arhitect și o poveste frumoasă cu final de „trăim în România și n-avem ce face”.