Lorin NICULAE

Proiectarea comunicativă, factor cheie al sustenabilitatății arhitecturii sociale

Abstract:

Articolul analizează poziția arhitectului în sfera publică prin prisma necesității comunicării proiectului de arhitectură socială către utilizatori. În paradigma arhitecturii sociale participative, ansamblul deciziilor privitoare la proiect, adică procesul structurat care implică mai multe acorduri succesive între arhitect și comunitatea pentru care proiectează, obținute prin deliberări, poartă numele de proiectare comunicativă. În absența acesteia, arhitectul proiectant este izolat, lipsit de feedback real și constructiv din partea potențialilor utilizatori, iar obiectul de arhitectură rezultat este lipsit de întemeiere. Obiecte de arhitectură socială, realizate cu rigurozitate în baza unor statistici și studii asupra utilizatorilor, având pretenția exhaustivității, dar lipsite de contactul direct cu aceștia încă din faza de proiectare, au sfârșit prin a fi demolate, întrucât funcționarea lor s-a dovedit a fi falimentară, defectuoasă și nedemocratică. Conceptul proiectării comunicative, introdus de către arhitectul american profesor John Forester, mută metoda de proiectare din câmpul instrumentalizării, din zona furnizării de informații și tehnici obiective pentru ca o autoritate să facă uz de aceasta, în zona negocierii legitimității; altfel spus, din zona eficienței în zona eticii, echității și sustenabilității.

Download:

Publicat în Argument 6/2014


Articole de același autor:

Lorin NICULAE:
Proiectul de arhitectură ca act de cunoaștere - Argument 7/2015
Inovația în design. O reconsiderare necesară - Argument 9/2017
Educația non-formală în învățământul de arhitectură - Argument 8/2016
Casa din zori - Argument 10/2018
Roșia Montană, patrimoniul condamnat - Argument 2/2010
Locuința socială în sărăcie extremă - Argument 4/2012
ARHIPERA - arhitectură pe limită - Argument 5/2013