Locuința socială în sărăcie extremă
- Lorin Niculae
Rezumat
Prezentarea propune o privire asupra programului de construire de locuințe sociale în așezări aflate în sărăcie extremă derulat de Fundația Soros România în perioada 2010-2011, program condus de arh. Lorin Niculae. Pe lângă o enunțare foarte succintă a condițiilor și premizelor intervenției, sunt prezentate principiile și metodele care stau la baza realizării unei arhitecturi participative: modelul de jos în sus, împuternicirea și consolidarea comunităților, lucrul direct, de la egal la egal cu comunitatea, implicarea beneficiarilor în proiect încă de la primele faze de proiectare, flexibilitatea și capacitatea arhitecturii propuse de a evolua în timp și de a se adapta condițiilor de locuire, realizarea echipelor transdisciplinare și studiul identității culturale sunt doar câteva din instrumentele fără de care orice intervenție riscă să fie străină de comunitate și percepută mai degrabă ca opresivă decât necesară. Schimbarea de paradigmă în housing și eliberarea de modelul modernist, reprezintă o miză actuală pentru crearea unei arhitecturi a interesului public în România.