Formă și compoziție în arhitectură. O critică

Procesul de concepție și compoziție se aseamănă unui joc de șah. Înaintea primei mutări în deschiderea jocului trebuie gândit temeinic, pentru că, dacă aceasta nu este mutarea exactă, dacă mișcarea nu e cea cu adevărat necesară sau, daca ea nu face parte dintr-un număr de pași și decizii compatibile cu programul prestabilit,“jocul” trebuie reînceput. Procesul de gândire prealabilă are nevoie de fixarea datelor funcționale și a intențiilor formale sintetizate eficient, are nevoie de anunțarea ideii forte a demersului. Ori talentul artistic intrinsec al arhitectului practician poate reprezenta un obstacol în calea acestei atitudini reflexive… într-o fază în care resursele creative ale arhitectului sunt concentrate și exaltate. Desenul multiplelor căutări arhitectonice, formale, împlinește aluzia conturată mental, afirmată eventual, și în cuvinte, și conduce, în urma variantelor probate repetat, spre soluție.

Arhitectura, ca artă socială, este așezată în peisajul citadin fără ca destinatarii săi să aibă de ales. Și cum ea se “hrănește” din paradigmele obiective ale funcțiunilor propuse, poate tocmai de aceea se poate spune că adoptă moduri de expresie, legi de compoziție formală, compatibile cu scena din al cărui ansamblu urmează să facă parte.