ro | en
ArgumentNr. 9/2017

Arhitectură, model, responsabilitate

  • / Facultatea de Arhitectură, Universitatea Spiru Haret, Bucuresti

Rezumat

La nivel planetar, ultimele decenii au produs transformări uriașe. Procesul de globalizare, secondat de o foarte mare deschidere și toleranță culturală, a condus la preluarea unor modele insuficient asimilate uneori, folosite necorespunzător alteori, total neadecvate situațiilor de fapt, cel mai ades. Efectele discutabile ale acestor procese se resimt, mai mult ca în alte domenii, atunci când abordăm aspecte ce privesc arhitectura. Aceasta este vocația arhitecturii: sa facă vizibile, să aducă în stradă, în văzul lumii, performanțele societătii pe care o reflectă.

Schimbările, pe care societatea românească le-a înregistrat, sunt reflectate direct la nivelul mediului construit. Până a pune în discuție performanța arhitecturală recentă, ar trebui să luăm în considerare contextul în care aceasta se grefează sau mai exact, filonul cultural ce alimentează apariția structurilor spațiale apreciate ca arhitectură.

Considerăm sistemul educațional, economic, politic sau administrativ responsabil pentru imensele cacofonii urbane pe care le întâlnim la tot pasul. Dar suntem deja pe domeniul gestionat strict de arhitect. Arhitectul definește, în cotidian, noțiunea de frumos. Arhitectul crează spațiul simbolic și propune modele comportamentale pe care utilizatorul și le însușeste pentru a utiliza spațiul nou creat. Aceasta implică responsabilitatea arhitectului și corectitudinea modelelor propuse.

Download


Alte articole

Doina Teodorescu
Parcul. Reper urban, element identitar, simbol temporal (2018)

Doina Teodorescu
Arhitectură și urbanitate interbelică la Constanța (2016)

Doina Teodorescu
Zestrea oltenească (2015)