Zestrea oltenească

Oricum am aborda problemele legate de dezvoltarea societății umane, primul pas presupune definirea teritoriului asupra căruia s-ar exercita efectele acestei dezvoltări. Aceasta presupune delimitarea fizică, identificarea caracteristicilor geografice, istorice, socio-culturale și economice, relațiile cu zonele limitrofe și contextuale. Din analiza acestor informații pot fi selectate resursele, oportunitățile, evaluat potențialul de dezvoltare, identificate direcțiile prioritare și cele conjuncturale precum și căile de implementare.

În evaluarea inițială, riscurile majore sunt cele generate de istoricism, la fel de dăuntoare ca cele introduse de supraevaluarea dezvoltării. Această afirmație este cu atât mai evidentă cu cât teritoriul asupra căruia se va exercita intervenția este mai fragil.

În condițiile globalizării (când dezvoltarea este abordată după criterii concurențiale), aplicarea schemelor standardizate insuficient asimilate poate transforma un concept generos ca acela al dezvoltării durabile, într-un coșmar. Este foarte adevărat că dezvoltarea durabilă a devenit un mit contemporan, poate la fel și globalizarea dar este în puterea noastră să dăm viață basmului cu atât mai mult cu cât cele două direcții nu se exclud, chiar dimpotrivă, se pot avantaja reciproc.

Planificatorul, investitorul, dezvoltatorul, urbanistul, trebuie să propună expresia spațială optimă a tipului de dezvoltare care să permită pentru fiecare caz în parte, păstrarea (sau stabilirea) stării de echilibru. Aceasta se poate realiza prin intervenția arhitectului. Prin ea însăși, construirea este un fapt împotriva naturii, iar modul în care edificatorul o abordează poate face din construire o prezență prietenoasă, integrată mediului, fără derogări de la scopul său strict utilitar.