Reabilitare sustenabilă la nivelul spațiului public urban

„Spațiul nu îngăduie sălășluirea, iar timpul nu are nici un moment pentru noi. Suntem excluși. Pentru a fi incluși, pentru a ne putea întoarce acasă, trebuie să ni se mijlocească prezența în sensul adevărat al timpului și spațiului. Noi suntem subiectul – dar și obiectul arhitecturii. Orice ar înseamna spațiul și timpul, locul și ocazia înseamnă mai mult. Pentru că spațiul făcut în imaginea noastra este loc, iar timpul modelat după întruchiparea noastă este ocazie.” — Aldo van Eyck citat in Team 10 Primer, editat de Alison Smithson ( Cambridge, MIT Press, 1968).

Strategiile de configurare a spațiilor publice au la baza uneori supra-geometrizarea carteziană, alteori replica dinamicii cvasi-ilizibile a fluxurilor de informație și imagine. Rezultatele sunt astfel fie spații aride și searbede, rigid codate geometric și sărace în semnificație, fie alienante scenografii de imagine, în care omul nu-și găsește locul.

Lucrarea urmărește să aducă în discuție, situația „normală” în care procesul de concepere a unui spațiu public trebuie să plece de la rețeaua de relații specifice oamenilor cărora le este destinat, iar geometrizarea – transpunerea în arhitectură – a acestor relații trebuie să trimită către un orizont original al culturii lor, de unde le rezultă simțul inalterabil al spațiului și matricea stilistică. Ținâd cont de acest lucru, se urmărește idenfiticarea în cadrul orizontului original al grupului și amprenta coeziunii sociale, a relațiilor inter-umane specifice pentru acel grup, considerând astfel că un spațiu public „normal” este de fapt un spațiu prin excelență social – un spațiu al grupului agregat, dar și al individului în sfera extinsă a intimitații sale și nu în ultimul rând un spațiu sustenabil care este inglobat prin modul de tratare și de abordare la nivelul spațiului public local.