Adaptabilitatea spațiului public. Centrul istoric București

Tema acestui articol este o reflecție asupra adaptabilității arhitecturii și a rolului spațiului public în devenirea orașului. Spațiul public este cel care dă structura orașului și poate fi înțeles ca o suită de straturi, de registre distincte suprapuse în timp, care nu trebuie interpretate prin omogenizare sau reducție. Spaţiul public este o sintagmă cu o arie largă de semnificații iar reducerea acestuia la doar una din caracteristicile sale îi erodează din esență și conduce la o pierdere a bogăției sale de nuanțe. Spațiul public se desfășoară nu doar în plan concret ci și la nivel simbolic. Semnifică memoria și continuitatea vieții urbane iar specificul acestuia este strâns legat de sensurile pe care i le aloca utilizatorii săi.

Înțelegerea contemporană a spațiului public, ca relație interdependentă a arhitecturii cu realitățile în mijlocul cărora se ridică, pune accentul pe capacitatea acestuia de a răspunde schimbărilor și contextului. Astfel, articolul propune un parcurs teoretic concentrat pe funcțiile variate ale spațiului public - ca spațiu purtător al semnificațiilor vieții sociale și politice în Antichitate, spațiu al comerțului în Evul Mediu, spațiu de spectacol în perioada clasică, spațiu de circulație în era industrială și spațiu al conexiunii în timpurile noastre, cu accent pe cel din urmă.

Elementele care dau continuitate în structura orașului, fiind în același timp și martori ai evoluției țesutului în timp, sunt stabilizatorii urbani (Rowe și Koetter, 1984) așa cum ar fi parohiile, halele, piețele, clădirile izolate autonome etc. Cercetarea se bazează pe abordarea pedagogică a autorilor în îndrumarea primului proiect al anului 3 „Locurile orașului I Precedența” în cadrul atelierului de proiectare 32, Departamentul Bazele Proiectării de Arhitectură.

Articolul propune drept studiu de caz zona centrului istoric al Bucureștiului. Este reliefat rolul de stabilizator urban al Curții Vechi, plecând de la valoarea ei de reprezentativitate și continuitate în devenirea orașului. Totodată, articolul chestionează în ce măsură atributele asociate cu o arhitectură adaptabilă - multifuncționalitate, caracter mixt, hibriditate, diversitate - pot diminua caracterul spațial obținut în timp.