ro | en
Argument › Nr. 14/2022

Religia și arhitectura. Explorând budismul contemporan în Templul Wat Rong Khun din Thailanda

https://doi.org/https://doi.org/10.54508/Argument.14.10

  • / stud., Universitatea Na"ionala a Republicii Filipine – Diliman, Quezon City, PH

Rezumat

Unele forme ale arhitecturii religioase, precum templele, servesc ca dovadă a capacității umane de a crea și de a construi semnificații legate de credință și spiritualitate. În Budism, templele reprezintă teren sfânt pentru meditație și spații unde se întâlnesc diverse simboluri, modele și imagini. Templul Wat Rong Khun din Thailanda s-a deschis în 1997 pentru vizitatori. Această lucrare analizează materialitatea, materializarea și perceperea ulterioară a templului alb ca artă prin analiza semioticii sale vizuale și a contextului. Percepții importante ale credinței budiste, cum ar fi samsara și trikaya, sunt revizuite și asociate cu structura templului. În cadrul studiului se vor analiza cele patru elemente ale arhitecturii: clădirea de aur, podul ciclului renașterii, porțile raiului și Ubosot sau clădirea principală. Analiza dezvăluie faptul că materialitatea și imaginea sa specifică, alături de construcția sa sunt folosite pentru a reliefa perspective religioase, predominant prin combinarea materialelor cu semnificații intrinseci, precum betonul, lemnul și sticla, dar și prin juxtapunerea celor două culori, auriu și alb. Întrepătrunderea diferitelor materiale de construcție cu simbolismul diverselor religii, folclor și cultură populară conturează unitatea dintre trecut și prezent. Natura eclectică, sincretică și hibridă a budismului contemporan este observată în „semioza nelimitată” a templului. Astfel, templul Wat Rong Khun din Thailanda servește ca exemplu proeminent de arhitectură experimentală, folosind atât materialul, cât și percepția pentru a comunica perspectivele budismului contemporan în lumea de astăzi.

Cuvinte cheie

budism contemporan, arhitectură eclectică, hibridizare, sincretism, budism tailandez, semioză nelimitată, putere emblematică

Download

Referințe

  1. Capistrano-Baker, F. (2008). Locating Authenticity: Is this Asian Dress? In M. Hayashi & K. Maeda (Eds.), Count 10 Before You Say Asia: Asian Art after Postmodernism. Japan Foundation.   
  2. Cohen, R. (2006). Beyond Enlightenment. Taylor & Francis.
  3. D’Amato, M. (2003). The semiotics of signlessness: A Buddhist doctrine of signs. Semiotica, 2003(147), (pp.185-207). https:// doi.org/10.1515/semi.2003.090
  4. De La Paz, C. (2012). The potency of poon: religious sculpture, performativity, and the Mahal na Senyor of Lucban. The spirit of things: materiality and religious diversity in Southeast Asia, (pp. 183-96).
  5. Guillermo, A. G. (2001). Reading the Image. Image to Meaning: Essays on Philippine Art, 1-16.
  6. Hackett, C., Grim, B., Stonawski, M., Skirbekk, V., Potančoková, M., & Abel, G. (2012). The global religious landscape. Pew Research Center. https://assets.pewresearch.org/wp-content/uploads/sites/11/2014/01/global-religion-full.pdf
  7. Harvey, P. (2012). An introduction to Buddhism: Teachings, history and practices. Cambridge University Press.
  8. Klokke, M. I. (2008). The Buddhist temples of the Śailendra dynasty in Central Java. Arts asiatiques, 63, (pp. 154-167). Kobayashi, S. (2008). Reconstructing Buddhist Temple Buildings. People of Virtue: Reconfiguring Religion, Power and Moral Order in Cambodia Today, (43), (p. 69).
  9. Kusalasaya, K. (1965). Buddhism in Thailand: Its past and its present. Wheel Publication.
  10. Murphy, S. A., & Revire, N. (2014). Sema stones in lower Myanmar and northeast Thailand: A comparison. Before Siam: Essays in Art and Archaeology, (pp. 352-371).
  11. O'Connor, R. A. (2009). Place, Power and People: Southeast Asia's Temple Tradition. Arts Asiatiques, 64, (pp. 116-123). Pandey, R. (2005). Desire and disgust: Meditations on the impure body in medieval Japanese narratives. Monumenta Nipponica, 60(2), (pp. 195-234).
  12. Patterson, M. (2020). Architecture as performance art: evaluating “iconic power” in the development of two museums. American Journal of Cultural Sociology, 8(2), (pp. 158-190).
  13. Peacock, J. (2008). Suffering in mind: The aetiology of suffering in early Buddhism. Contemporary Buddhism, 9(2),(pp. 209-226).
  14. Pope, A. (2011). Modern materialism through the lens of Indo-Tibetan Buddhism. International Journal of Transpersonal Studies, 30(1-2), (pp. 171-177).
  15. Runra, P., & Sujachaya, S. (2019). Tradition and Creativity of the Rahu Symbol in Buddhist Temples: Case Study of Paintings, Sculptures and Amulets in Central and East of Thailand, Manusya: Journal of Humanities, 22(2), (pp. 222-253). doi: https:// doi.org/10.1163/26659077-02202006
  16. Skorupski, T. (2016). Buddhist Permutations and Symbolism of Fire. Homa Variations. The Study of Ritual Change across the Longue Durée, (pp. 67-125).
  17. Snelling, J. (1989). The Buddhist Handbook: A Complete Guide to Buddhist teaching, practice, history and Schools. Rider. Strong, J. S. (1998). [Review of On Being Buddha: The Classical Doctrine of Buddhahood, by P. J. Griffiths]. The Journal of Religion, 78(3), (pp.462–464). http://www.jstor.org/stable/1206489
  18. Trainor, K. (Ed.). (2004). Buddhism: The illustrated guide. Oxford University Press, USA.
  19. Yogi, P. G. (1999). The Doctrine of the Kaya (Trikaya). In A. S. Gyatso, R. Ngodup & T. Tenzing (Eds.). Bulletin of Tibetology (Vol. 35, No. 1-3, pp. 14-37). Namgyal Institute of Tibetology.

Alte articole

Andre Magpantay
Revoluție. Analiza contextuală a imaginii și caracterizarea stilului și design-ului arhitectural post-pandemic (2021)