Peisajul urban între “loc al memoriei” și “loc al acțiunii”

Peisajul devine astăzi un concept folosit în înțeles holistic, ca liant terminologic intre diferite domenii, devenind una din preocupările majore ale Societății Conștiinței in mijlocul căreia trăim. Pentru domeniul peisagistic, urban-arhitectural, cultural, istoric-antropologic, etnografic și etnologic, dar si geografic si ecologic, al științelor mediului și al științelor sociale, acesta este un termen fără de care nu se poate defini modernitatea preocupărilor contemporane in domeniul patrimoniului natural si antropic, in context european.

Cercetarea propune o noua metodologie de abordare a Peisajului în sens antropologic, ca un instrument cultural prin care se poate radiografia o largă sferă științifică, socială și culturală, cu aplicație directă în peisajul specific unui ansamblu, sit, areal, subzonă, zonă, așezare sau teritoriu. Relaționările filosofic-epistemologice, precum și împrumutul de metode ce conduc la diversificarea cercetării în sens transdisciplinar a problematicii Peisajului, într-o multitudine de sensuri in funcție de domeniul cercetării, precum și în interdependență cu ramuri științifice hibride.

De la peisajul surprins ca loc, la obiect artistic sau ansamblu natural de patrimoniu fixat în formă, spațiu și timp, peisajul definește sacralitatea sitului, prin genius loci și prin design conștient al memoriei unui loc, comunitate, persoană, timp sau eveniment.

Putem interpreta peisajul astăzi, ca o devenire a unui semn care metabolizează formarea culturilor locale și integrează fundamentele vechilor tradiții urbane, antropologice, culturale si sociale, cu cele ale științei contemporane, înnoindu-le astfel limbajul.