București – noul autism cromatic

Lucrarea de față va dezbate situația culorilor clădirilor din București. E rău ca orașul să fie gri. E și mai rău ca el să fie colorat strident și fără noimă. Care ar fi soluția de mijloc și ce ar putea fi făcut?

Am putea spune că, deși unele stiluri ignoră culoarea, curentele arhitecturale sunt unificate de dictatele cromatice pe care le impun: alb pentru Modernism și descendenții săi; culori primare (roșu, galben albastru), alb, negru și gri pentru mișcarea De Stijl și Bauhaus; culori „naturale” pentru Postmodernism; alb, gri, griuri în tonuri și nuanțe rafinate - așa numitele „ colourless colours” - pentru Minimalism.

O sumară incursiune în modul de relaționare a culorilor cu arhitectura, în ultima sută de ani, ne ajută să analizăm unde am putea plasa arhitectura Bucureștiului, din acest punct de vedere. Bucureștiul a fost si este gri, dar acest gri nu este o culoare; Gri este semnul mizeriei urbane, pentru că fondul valoros construit a fost ignorat, lăsat pradă decăderii și uzurii în toată perioada comunistă, în care se construiau cartierele dormitor- blocurile de locuit. Și, ca o ironie a soartei, aceste blocuri urmau să fie și ele, la rândul lor, lăsate pradă decăderii și uzurii și urmau să se transforme treptat în arhitecturi gri. La începutul anilor 2000 putem spune că Bucureștiul era GRI.

Așadar renovarea acestor construcții pare o idee salutară. Se vor analiza soluțiile cromatice aparute în spațiul public odată cu programul de izolare termică a clădirilor de locuințe colective demarat de primăriile bucureștene.

Bucureștiul trece de la gri la o cacofonie cromatică, în ciuda faptului că primarul sectorului 1, ne spune că: „Pentru noi a contat foarte mult, pe lângă eficientizarea termică a clădirilor, schimbarea aspetului (sic!) anumitor zone.

Culorile cu care s-au vopsit blocurile reabilitate au fost alese într-o comisie formată din arhitecți și responsabili din primărie. Am ținut cont și de părerea asociațiilor de proprietari, însă nu i-am lăsat să aleagă culori țipătoare.”

Urmărind etimologia cuvântului kitsch, propusă de Matei Călinescu în Cinci fețe ale modernității, găsesc că ceea ce am descris anterior se încadrează perfect acestei categorii, fie că este vorba de „ artă sentimentală, exagerat de țipătoare” sau „ cu toată marea sa diversitate – sugerează repetiție, banalitate, trivialitate” , sau că „se aplică oricărui lucru făcut cu foarte mult efort și care este întru totul hidos.”

In loc de concluzie voi prezenta, ca o posibilă strategie pentru a elimina cacofoniile cromatice în astfel de proiecte, o soluție pentru renovarea cladirilor de locuințe colective din centrul orașului Câmpina, un studiu paralel realizat pentru Concursul de solutii - Modernizarea si reabilitarea zonei centrale a municipiului Campina, bulevardul Carol I, concurs la care împreună cu echipa am obținut locul III.