ArgumentNr. 4/2012

Limită si continuitate în dezvoltarea urbană durabilă

Rezumat

Arhitectura apare astfel si se manifestă încă, pe scară largă, ca o lamă ascutită, trasând contururile care separă mediul construit antropic de contextul natural – dar chiar si de cel artificial, în conditiile tot mai des întâlnite ale interventiilor în spatiul construit, cum vremurile arhitecturii extensive si ale dezvoltărilor ex nihilo sunt, deja, apuse. Această limită subtire, împreună cu procesele interne de adaptare, (încălzire, răcire, ventilare, iluminare, alimentare, în general, cu materie, energie si informatie) a devenit o armă puternică îndreptată împotriva naturii, gata de a apăra microclimatul omului si interesele sale vitale si de consum, doar că sistemul de apărare și aprovizionare s-a transformat într-o formă de agresiune declansând în timp reactii periculoase la scara largă a macrosistemelor vii din care oamenii totusi fac parte, cu compromiterea fragilului echilibru dintre om si mediul său înconjurător.

Download


Alte articole

Adrian Vidrașcu
Prolegomene la tectonica grupurilor de (co)homotopie arhitecturală (2014)