Forma urmează funcția în azilurile victoriene. Impactul asupra potențialului reutilizării adaptive
https://doi.org/10.54508/Argument.16.08
- Raluca Manoliu / Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Facultatea de Arhitectură, Iași, RO
Rezumat
Iluminismul a adus o serie de reforme sociale care au țintit inclusiv școlile, spitalele, închisorile și azilele de nebuni. Noile valori ale secolului și accentul pus pe rațiune au transformat imaginea acestor instituții, importanța și vizibilitatea acestora în societate, azilul de nebuni devenind o prezență semnificativă în peisajul secolului al XIX-lea. Lucrarea de față explorează manifestările avangardiste ale principiului „forma urmează funcția” în cazul azilelor victoriene, ilustrând modul în care acest concept, deși neformulat explicit, a influențat semnificativ configurația și reutilizarea ulterioară a acestor instituții. Ideea că funcția dictează forma a fost determinantă în proiectarea arhitecturală a azilelorvictoriene, anticipând interconexiunea dintre scopul și aspectele funcționale ale instituțiilor de tratament psihiatric. În secolul al XIX- lea, proliferarea azilelor a coincis cu modificarea atitudinii societății față de tratamentul afecțiunilor mintale. Filozofia arhitecturală urmărea crearea unor spații terapeutice care să favorizeze vindecarea, punând accentul pe principii de proiectare specifice. Conform concepțiilor predominante ale vremii, mediul fizic avea un impact semnificativ asupra bunăstării mintale și a eficacității terapiilor. Azilele victoriene au fost, așadar, adaptate pentru a răspunde nevoilor pacienților cu diverse tulburări mintale. Reflectând atitudinile sociale contemporane și considerațiile practice, azilele victoriene au încorporat elemente din diverse stiluri și mișcări arhitecturale, servind atât scopurilor funcționale, cât și celor estetice. În contextul actual, reconversia azilelor victoriene prezintă provocări interesante. Această lucrare își propune să examineze legătura între conservarea patrimoniului arhitectural reprezentat de aceste clădiri și adaptarea lor la necesitățile moderne, explorând problemele, succesele și considerentele etice implicate. Analiza urmărește strategiile de reintegrare a acestor structuri istorice în peisajul arhitectural, având în vedere atât posibilitățile, cât și limitele remodelării pentru utilizări contemporane, respectând în același timp moștenirea arhitecturală și impactul lor social. Prin reutilizarea adaptivă se îmbină semnificația istorică cu reinterpretarea, demonstrând aplicarea subtilă a principiului „forma urmează funcția” în contextul patrimoniului arhitectural și al evoluției sociale.
Cuvinte cheie
formă, funcție, azil, spațiu terapeutic, reutilizare adaptivă, patrimoniu