Manifestări ale timpului în arhitectură: aspecte ale relației timp – parcurs

Un al treilea aspect propus al temporalității în arhitectură este legat de cunoașterea obiectului prin parcurgere, înțeleasă ca investiție de timp. Spațiul arhitectural, în ipostaza sa de spațiu experiențial, incorporează un efort al trăirii și al înțelegerii. Aceasta înțelegere pornește de la interior, prin experimentarea unui volum locuindu-l sau parcurgându-l ocazional, dar și de la exterior, descoperind un obiect în sit, prin mișcare, stabilind conexiuni cu obiectele din jur. Parcursul arhitectural este un proces de asimilare, în același mod în care artele performative transformă timpul în experiență și mesaj.

Este vorba despre multiple interpretări și variațiuni ale conceptului de „promenade architecturale” propus de le Corbusier dar si de „atmosferele” lui Zumthor, de filtrele emoționale proprii prin care privim arhitectura dar și de filtrele incorporate în proiect prin sensibilitatea celui care transmite mesajul. Promenada implică mai mulți factori: un participant - receptor, un cadru construit cu care acesta să interacționeaze și un peisaj. Cadrul construit face medierea între receptor și peisaj și poate alege să ascundă sau să integreze, ca o cortină cu diferite grade de opacitate, care prezintă realitatea într-un mod controlat de către voința creatoare a arhitectului.

Intenția acestei lucrări se referă la cercetarea prin exemple a diferitelor aspecte ale relației Timp - Parcurs, ca parte definitorie a obiectului arhitectural, care îl ancorează în spațiul înconjurător. Acest studiu are caracterul unei incitări la dezbatere, cu conștiința faptului că acest subiect nu poate fi abordat decat fragmentar.