Irina MOISE, Ancuţa BACIU

Arhitectura rezidențială săsească

Abstract:

Regiunea săsească a Transilvaniei este cea mai mare zonă de arhitectură rurală medievală din Europa. În urma permiselor date de regii medievali ai Ungariei, după 1100 d. H. au fost colonizați emigranți vorbitori de limbă germană în sudul și estul Transilvaniei, la trecători, pentru păzirea granițelor. Locuințele prezintă particularități, datorită amplasării într-o zonă cu risc seismic scăzut, precum și influențelor occidentale ce dicteaza modul de construcție. Materialele sunt locale și tehnicile folosite corespund posibilităților din secolele XIII-XIX.

Sașii au întemeiat sate dependente ca dispunere a locuințelor și a căilor de acces de împărțirea ogoarelor după sistemul “sesiei flamande”. Această dispunere și apropiere între locuințe face posibilă dezvoltarea simțului de apartenență la colectivitate și la apariția „vecinătății”, forma de asociere organizată în vederea supravegherii muncilor agricole, acordării amenzilor, comportamentul în biserică sau ajutorarea reciprocă.

Casa prezintă un front continuu la stradă, cu poarta contopită în acesta. De-a lungul unei laturi a lotului sunt înșiruite anexele (bucătăria de vară cu cămară, atelierul și cotețul), spatele fiind ocupat parțial de șură ce poate face corp comun cu șura unuia din vecini. Terenul este format din curtea delimitată de construcțiile proprii și calcanul vecinului în partea opusă. Curtea delimitată de toate anexele și de șura din spate este de obicei pavată cu piatră sau cărămidă. Este de așteptat ca, în timp, pământul și ploile să acopere acest strat.

Principalele materiale de constructie folosite sunt lemnul, caramida.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, închiderile din zidărie masivă au constituit principalul element de control și reglare a microclimatului interior al clădirilor, având la bază comportamentul conservativ specific zidăriilor.

În momentul actual sunt în derulare foarte multe proiecte de restaurare care implică arhitectura săsească și toate aceste proiecte oferă din ce în ce mai multe informații cu privire la aceasta. Astfel, atunci când un nou proiect care implică un astfel de tip de arhitectură este realizat, arhitectul trebuie să își actualizeze informatiile cu privire la subiect și să acționeze conform acestora. El poate lua in considerare și problemele sau subiectele dezbătute in proiecte anterioare și să folosească informația descoperită. Acestea sunt două moduri prin care poate fi realizată cercetarea prin proiect.

Afiliere: Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti, România

Download:

Publicat în Argument 7/2015