Horia DINULESCU

Arhitectura interbelică, de la tradiție la avangardă

Abstract:

În câmpul arhitecturii, perioada dintre cele două Războaie Mondiale este dominată de o consecventă baleiere între tradiționalism și modernitate, aceasta din urmă dublată uneori de manifestarea directă a avangardismului. În privința invocării referinței tradiționale, abordarea cunoaște o extindere a câmpului analitic. Continuă și modul neoromânesc de a tranșa problema, deși în formule greoaie și formal blocate. Apar însă direcții noi. Având mai mult ca sigur legătură și cu mișcările ideologice din plan european, descendența latină ajunge să fie invocată și expusă frontal. Această trimitere directă către momentul originar – sinteza daco-romană – permite formarea unor imagini arhitecturale noi, evitând căile deja bătute de neoromânesc. Referința casei țărănești, deși doar aparent epuizată de intervalul neoromânesc, revine într-o abordare flexibilă. O interpretare a imaginii neoromânești în stilul arhitecturii mediteraneene (Octav Doicescu), hibridizarea formalului autohton cu influențe sud-dunărene (Henriette Delavrancea-Gibory) sau cu extrase din arhitectura lui F.L.Wright (Horia Creangă), iată principalele repere ale referirii la modelul casei țărănești. Inevitabila trimitere la tradiție nu ocolește nici mișcarea de avangardă. Teoriile expuse în articolele sale de către Marcel Iancu ajung să se construiască printr-o permanentă referire la ceea ce presupune tradiția iar ca front advers nu este invocată atât tradiția cât tradiționalismul.

Download:

Publicat în Argument 3/2011


Articole de același autor:

Horia DINULESCU:
Tradiție și referință în neoromânesc - Argument 1/2009