Dimensiunea spațio-temporală intermediară a peisajului rural din Delta Dunării

Lucrarea analizează relația dintre mediul construit și dimensiunea multistratificată a timpului în contextul unic al Deltei Dunării. Dincolo de interpretările convenționale privind continuitatea și permanența, studiul se concentrează asupra conceptului de stare intermediară în definirea spațio-temporală, configurată prin interacțiunea continuă dintre sistemele naturale și intervențiile antropice. Cercetarea este structurată în jurul a trei dimensiuni spațio-temporale interdependente: supraviețuirea, care analizează persistența organizării vrenaculare a așezărilor pe perioade îndelungate; progresul, care examinează modul în care transformările socio-economice și spațiale afectează caracterul peisajului deltaic; adaptarea, care analizează modul în care practicile sustenabile reinterpretează tradiția pentru a răspunde cerințelor contemporane privind eficiența și modernizarea. Acest cadru conceptual se bazează pe o abordare interdisciplinară care îmbină teoria producerii spațiului formulată de Henri Lefebvre (1991) cu perspective contemporane asupra strategiilor temporale specifice mediului rural (Farrugia et al., 2015; Kim et al., 2020; Adam, 2008). Din punct de vedere metodologic, cercetarea adoptă o abordare calitativă, analizând cele trei dimensiuni spațio-temporale ale conceptului de timescape prin intermediul unor criterii referitoare la condițiile geomorfologice și de mediu, perspectivele socio-culturale și aspectele economice și politice dominante. Lucrarea își propune să contribuie la dezbaterea privind identitatea locală în contextul proceselor inegale de transformare, depășind opoziția tradițională dintre conservare și dezvoltare. În acest sens, autorii susțin că peisajul temporal al Deltei Dunării funcționează asemenea unei arhive vii a condițiilor intermediare, dezvăluind narațiuni stratificate despre continuitate, coexistență, negociere și ruptură, integrate într-un proces continuu de transformare.