ro | en
Argument › Nr. 18/2026

Observând timpul prin gest arhitectural. Durată condensată, contrapposto și prezența figurală a cariatidei

https://doi.org/10.54508/Argument.18.01

  • / Universitatea Tehnică, Viena, Austria

Rezumat

Contribuția examinează figura cariatidei ca figură a gândirii arhitectonice în care timpul nu este reprezentat, ci este mărturisit. În loc să ofere un studiu istoric al cariatidelor, articolul dezvoltă o metodologie translațională în care exemplele arhitecturale și investigațiile picturale sunt puse în dialog pentru a examina cum gesturile arhitectonice articulează timpul și depun mărturie despre acesta. Aceasta susține că în această figură se cristalizează o temporalitate specifică – una care devine perceptibilă în actul de a susține, în echilibrul contrapposto și în privirea gestuală. Scopul este de a interpreta cariatida nu ca ornament sau motiv structural, ci ca o figură în care are loc un mod de a fi martor al timpului – o temporalitate gestuală care se intensifică și se retrage deopotrivă.

Accentul se pune pe distincția dintre figurativ, ca reprezentare, și figural, ca prezență autonomă care face timpul perceptibil. Cercetarea se înscrie în dezbaterile actuale care nu mai privesc arhitectura doar ca pe un artefact spațial sau funcțional, ci ca pe o practică temporală capabilă să modeleze modul în care timpul este trăit în prezent și imaginat în viitor. Deși arhitectura este adesea privită ca purtătoare a istoriei sau ca suprafață de proiecție pentru viziuni de viitor, rămâne întrebarea cum devine timpul operațional în aspectul arhitectural însuși. Cariatida oferă un punct de plecare: ca element figural care susține greutatea și radiază în același timp prezență, ea leagă materialitatea și percepția într-o formă unificată.

Rezultatele cercetării sugerează că această figură întruchipează timpul nu ca o succesiune liniară, ci ca o durată condensată. În poziția de susținere, timpul este reținut; în contrapposto, este pus în mișcare; iar în privirea mascată, este retras din fluxul temporal. Prin această interacțiune, cariatida devine martoră a timpului — nu prin reprezentarea trecutului sau prin prezicerea viitorului, ci prin punerea în scenă a unui prezent durabil care inspiră gândirea arhitecturală viitoare.

Cuvinte cheie

apariție, artificialitate, cariatide, figuralitate, gest, mască, ornament

Download

Referințe

  1. Belting, H. (2017). Face and mask: A double history. Princeton University Press.
  2. Bredekamp, H. (2021). Image acts: A systematic approach to visual agency. De Gruyter.
  3. Cardani, L. (2022). John Hejduk. Costruire caratteri-Building characters. LetteraVentidue.
  4. Deleuze, G. (2025). On painting: Courses, March–June 1981. (D. Lapoujade, Ed.; C. J. Stivale & Deleuze Seminars Translation Collective, Trans.). University of Minnesota Press.
  5. Flusser, V. (1994). Gesten: Versuch einer Phänomenologie. Fischer Taschenbuch Verlag.
  6. Hays, K. M. (2010). Architecture’s desire: Reading the late avant-garde. MIT Press.
  7. Hays, K. M. (Ed.). (1996). Hejduk’s chronotope. Princeton Architectural Press.
  8. Hejduk, J. (1985). Mask of Medusa: Works, 1947–1983. Rizzoli International Publications.
  9. Hersey, G. L. (1988). The lost meaning of classical architecture: Speculations on ornament from Vitruvius to Venturi. MIT Press.
  10. Lyotard, J.-F. (2011). Discourse, figure. (A. Hudek & M. Lydon, Trans.). University of Minnesota Press.
  11. Spuybroek, L. (2020). Grace and gravity: Architectures of the figure. Bloomsbury Publishing.