Arhitectura gonflabilă. Scurtă istorie critică a utilizărilor în arhitectură

Criza pandemică, un punct de cotitură în istoria recentă, a provocat mobilizarea resurselor existente într-un timp scurt și a declanșat apariția unor abordări unice de reorganizare a spațiului. Prin libertatea formală, posibilitățile nelimitate de adaptare, precum și o durată a ciclului de producție redusă, structurile ușoare, gonflabile sau pneumatice, aflate încă în plin avânt tehnologic, reprezintă o sursă de inspirație de necontestat pentru condițiile actuale de adaptare la situații de criză. Dincolo de însușirile pragmatice, precum ergonomia, protecția, curățarea, au loc căutări stilistice variate, elaborate de la scară mică, prin intervenții minimale în arhitectura de interior, la scara mare, prin intervenții la nivelul orașului. Articolul recapitulează sursele de inspirație care traversează timpul și spațiul, trecând de la utopiile anilor 1960 la proiectele pentru situații de urgență ale secolului al XXI-lea, cu scopul de a evidenția, prin spectrul întins al soluțiilor, o direcție de urmat în arhitectura adaptată soluțiilor de criză. Structurile gonflabile încă fascinează, având potențialul de simbol în orice context.