Materialitate și percepție în arhitectura spațiilor de expunere a artei. De la cubul alb la o experienţă senzorială complexă

Arta și arhitectura au conlucrat adeseori, așa că nu este surprinzător faptul că arhitecți din întreaga lume continuă să creeze şi să transforme spații pentru expunerea artei într-un cadru propice. Arta a fost întotdeauna o evadare din lume, o glorificare a lumescului și o modalitate de a traduce emoțiile umane. Ea a evoluat sub forma unor diverse mişcări și stiluri de-a lungul timpului, însă tradiţionala galerie elitistă constituită dintr-un spaţiu steril, lipsit de accente, pentru a pune obiectiv în valoare doar operele pe care le conţine domină arhitectura muzeelor de foarte mult timp. De la colecţiile regale şi până la muzeele naţionale, ori colecţiile de salon, istoria expunerii operelor de artă a cunoscut etape bogate şi variate. De-a lungul acestei evoluţii, un punct de cotitură se înregistrează în anii 1930, când Muzeul de Artă Modernă din New York şi directorul său, Alfred H. Barr jr. au dezvoltat noţiunea estetică de „cub alb”. Aceasta era o metodă de expunere ce avea ca scop focalizarea neutră asupra lucrărilor prezentate prin eliminarea din spaţiul acestora a tot ceea ce ar fi putut interfera cu obiectul expus pentru a răspunde astfel nevoilor specifice epocii respective. De atunci şi până acum, societatea şi cultura au cunoscut schimbări importante, dar în esenţă, spaţialitatea şi modul de expunere în muzeele de artă modernă şi contemporană şi galerii a rămas în mare parte acelaşi, fără a mai ţine cont de nuanţele prezentului.

Lucrarea de faţă îşi propune să exploreze modurile prin care o serie de arhitecţi, artişti şi curatori s-au detaşat în diferite perioade de viziunea „cubului alb” şi s-au orientat către utilizarea arhitecturii ca suport pentru construirea unui discurs artistic şi curatorial coerent, ce nu se limita doar la caracterul vizual al expoziţiei, ci angajau (toate) simţurile vizitatorului într-o percepţie senzorială complexă. Se va face referire la experimentele spaţiale ale lui El Lissitzky, la expoziţiile Linei Bo Bardi, care reinterpreta modurile convenţionale de comunicare şi vocabularul arhitectural pentru a crea o experienţă multisenzorială. Totodată se vor studia expoziţii sau galerii concepute de arhitecţi contemporani, precum Alvaro Siza şi Carlos Castanheira, care subliniază, de asemenea, rolul arhitecturii şi al caracteristicilor ei în ceea ce priveşte construirea unui concept artistic şi implicarea privitorului în receptarea şi decodificarea mesajului.