Fenomenul migraționist intern și perspectivele unui nou tip de locuire rural-urbană

Situația locuirii colective de masă ridică în prezent o nouă problematică, mai ales în cadrul marilor orașe din România. Se poate spune că în perioada regimului comunist a existat o mișcare masivă de la sat la oraș, când oamenii au populat mediul urban nu doar cu propria prezență, ci și cu obiceiurile, bagajul cultural și concepțiile lor asupra modului de locuire la care urma să se adapteze, mai mult sau mai puțin compatibile conviețuirii în comunități lărgite, așa cum sunt cele de la bloc.

Pe de altă parte, după această perioadă de aproximativ jumătate de secol, în care orașul a generat o forță de atracție irezistibilă pentru o mare parte din populația din mediul rural, acest tip de locuire începe să nu mai fie dorit de reprezentanții noilor generații, care își au originile aici și care până la vârsta mijlocie au experimentat în mod exclusiv acest tip de viață. Ei devin atrași acum din ce în ce mai mult de lipsa barierelor de beton și de o viață eliberată de presiunea urbană, cu tot ceea ce implică aceasta, de la modul de locuire și până la locul de muncă.

Astfel, epoca dominată de politica ceaușistă a reușit dizlocarea a sate întregi și strămutarea locuitorilor acestora la orașe, creând în acest mod nu doar un alt sistem de locuire, aflat cumva la granița dintre rural și urban, dar și o categorie socială nouă. Ulterior, schimbarea de regim a condus și la modificări ale dorințelor oamenilor în ceea ce privește locuirea, astfel că în prezent observăm cum treptat orașul nu mai reprezintă neapărat aspirația supremă și suntem martorii unei neașteptate migrații (înapoi) către sat. Se poate pune atunci problema propunerii unei noi tipologii de locuire, aflată la granița între rural și urban.