De la poligonul de tir la campusul mobilităților. Argumente pentru patrimonializarea ruinelor recente și integrarea lor în mediul construit contemporan

Articolul de față prezintă abordarea teoretică folosită în cadrul studiului privind transformarea unui fost poligon de tir din Versailles într-un campus tehnologic al mobilităților viitorului. Acesta ilustrează baza pledoariei noastre în favoarea salvării ruinelor incintei militare prin integrarea lor în viitorul proiect arhitectural. Vom vedea cum materialitatea, forma și utilizarea spațiului studiat, precum și percepția sa în imaginarul colectiv contribuie la afirmarea identității unui loc, în egală măsură încărcat cu semnificații istorice și așteptări pentru viitor. În același timp, va fi expus caracterul didactic și exemplar al abordării, ca un posibil punct de pornire pentru propuneri aplicate unor contexte similare.

Odată cu revizuirea contextului cererii pentru studiul menționat, a caietului de sarcini al beneficiarului și a mizei proiectului pentru Institutul Francez de Știință și Tehnologie pentru Transport, Amenajare și Rețele („Institut Français des Sciences et Technologies des Transports, de l’Aménagement et des Reseaux”, abreviat IFSTTAR), respectiv a relației proiectului cu operațiunile urbane învecinate, lucrarea de față explică aplicarea filtrului metodologic propus de arhitecții și cercetătorii Paul Landauer și Luc Baboulet pentru justificarea valorii patrimoniale a construcțiilor relativ recente. În acest scop se face referire la teoria lui John Brinckerhoff Jackson, pionier al studiului peisajului cultural, respectiv la abordarea sensibilă a teritoriului aparținând istoricului de arhitectură André Corboz și arhitectului Andrea Felicioni.

Această lucrare discută chestiuni generale precum emergența noilor cartiere și atașarea lor contextuală. Exemplul de la Satory va fi util arhitecților și urbaniștilor care doresc să apere interesul păstrării parțiale a structurilor existente pe terenurile de amenajat.