Transformarea spațiului arhitectural – Între provocare și limită

O perspectivă superficială asupra arhitecturii ar putea induce impresia că domeniul acesteia constă în analiza unei enumerări de „conținătoare”, cutii succesive, concepute să adăpostească o sumă de activități, tehnic denumite „programe”. Nimic mai îndepărtat de sensul „muzicii împietrite", așa cum a denumit o Goethe! Privită ca motor civilizator al epocilor istorice, arhitectura se comportă, în fapt, ca fenomen, răspunzând unei dinamici definite atât la scară socială, cât și la scară familială sau individuală. Folosim astăzi termeni pedanți precum „conversie”, „reziliență” ori sintagma englezească, de netradus în română, „adaptive re-use”, cu senzația că acestea sunt cuceriri ale gândirii noastre contemporane. Însă rareori observăm că acest proces a fost urmat, într-o manieră proprie epocii respective, și atunci când amfiteatrele romane au fost transformate în locuințe ori când templele grecești sau romane au adăpostit bazilici creștine.

Ne putem întreba care este contextul care favorizează astfel de transformări, pe cât de radicale, pe atât de surprinzătoare? Ce are în comun Antichitatea târzie, înlocuită abrupt cu Evul Mediu, cu reabilitarea fondului construit și găsirea unor noi funcțiuni pentru clădiri vechi, tendință al cărei debut arhitectul Șerban Cantacuzino îl situează la finalul anilor `70, în contextul crizei petrolului? Tocmai această conștientizare a crizei economice, sociale, culturale, împinge, poate, către o arhitectură versatilă, continuă și constantă adaptare.

Contextul pe care îl trăim astăzi, al unei pandemii care ne-a aruncat într-o situație de izolare fără precedent, nu este oare tot o ilustrare a crizei? Iar ieșirea din criză înseamnă, fără îndoială, adaptabilitate, deci – versatilitate. Într-un timp scurt ceea ce cunoșteam a fi locuința unifamilială închegată și indestructibilă, s-a transformat fără limite în spațiu de ședințe, curs, școală, întâlniri cu prietenii, sport, spectacole, vacanță, cabinet medical... și lista poate continua. Cum răspundem acestei provocări și care sunt limitele până la care o putem accepta? Lucrarea de față caută răspunsuri...