Mai e acesta oare un memorial?

Monumentele și memorialele amintesc trecutul, sunt destinate viitorului, dar sunt concepute astfel încât să slujească prezentului. Ca forme construite, sunt ridicate pentru a conferi semnificații dominante spațiului. Vizibile sau invizibile (aparent), ele sunt expresia unui text memorialistic vizual scris în spațiul public, iar împreună alcătuiesc un discurs cultural asociat memoriei colective a unei societăți. Structuri narative spațiale, memorialele ne conduc către experiențe senzoriale și fizice ce ascund simboluri. În funcție de educația, cultura și sensibilitatea celui ce privește, mesajul este descifrat și interpretat în diferite moduri. Orice interpretare este de fapt o recreare a spațiului gazdă, în cazul de față a memoriei, o reinterpretare și o rescriere a ei.

Într-un interviu recent (ianuarie 2020), Peter Eisenman ne reamintește de universul său conceptual legat de momentul în care a proiectat Memorialului Holocaustului din Berlin: "lipsa de sens a Shoah". Acest spațiu extrem de controversat, mai întâi prin reprezentare, iar mai apoi prin tipul de utilizare urbană, mi-a condus analiza către o altă narațiune de data aceasta literară: cartea lui Primo Levi, Mai e acesta oare un om?. Articolul de față propune o suprapunere vizuală a celor două reprezentări narative.