Claudia-Gabriela PIPOȘ-LUPU

Despre o disecție a trecutului. Arhitectura ca instrument

Abstract:

Imaginea Bucureștiului contemporan este rezultatul unui lung șir de acumulări și distrugeri succesive ale țesutului urban. Se poate spune că trauma sistematizărilor din perioada comunistă persistă prin vidurile urbane precum și prin vecinătățile tensionate pe care acestea le-au generat, deși ele conferă orașului acel contrast specific. În contextul presiunii imobiliare în creștere asupra zonelor centrale, aceste resurse neutilizate au potențialul de a redeveni ținta proiectelor de arhitectură, însă caracterul lor dificil, de spații interstițiale, le face foarte greu abordabile.

Articolul de față prezintă o intenție de abordare a unui astfel de sit, aflat într-o zonă protejată din centrul Bucureștiului, zonă care este, însă, un exemplu de țesut destructurat aflat între cortinele de blocuri apărute în urma sistematizărilor din perioada 1980-1989 și țesutul vechi bucureștean. În contextul afirmării statutului de capitală culturală europeană al Bucureștiului, există șansa chestionării potențialului cultural, social și arhitectural al acestor spații și utilizarea lor în sensul îmbunătățirii calității spațiului public bucureștean.

Download:

Publicat în Argument 10/2018


Articole de același autor:

Claudia-Gabriela PIPOȘ-LUPU:
Locuirea și vecinătatea. Tipologii și ramificări ale conceptului de vecinătate. 1947-1989 - Argument 11/2019