ro | en
ArgumentNr. 8/2016

„Examenul de Stat” și Proiectul de diplomă în Școala românească de Arhitectură a anilor ’50

Rezumat

Cei 15 ani postbelici ai Școlii românești de Arhitectură sunt ani de intense căutări, tulburări și pierderi. Paradoxal, este o perioadă a înnoirilor și a reformelor în învățământ – reforme care, însă, vor perverti Școala în ansamblul său, modelând-o în acord cu noua ideologie politică instaurată. Scurta tradiție a Școlii, formată în perioada începutului de secol XX și în perioada interbelică, devine în decada ’50 din ce în ce mai difuză; planul de învățământ se transformă, treptat, după modelul sovietic, pierzând cursuri tradiționale importante, ca Istoria artelor, Istoria arhitecturii universale, Arhitectura bizantină ș.a., și se concentrează pe programele industriale, agricole și de sistematizare masivă a teritoriului. Tot în acești ani, este formulată și structura examenului de absolvire – sau a Examenului de Stat, iar ulterior și durata studiilor de 6 ani (12 semestre), diplomei alocându-se pentru prima oară un întreg an de studiu. Aspectele practice, de context economic și social introduse în proiectele de diplomă, au o puternică influență asupra schimbării mentalității studenților, și a profesiunii, în general, iar constrângerile ideologice le situează într-o perspectivă convergentă.

Formula general impusă și adoptată a „arhitecturii oficiale”, „realist-socialiste” devine absurdă, și cu atât mai mult, imperativă în implementare. Individualitatea, originalitatea, inovația – calități esențiale dezvoltării unui astfel de domeniu artistic, sunt radical anulate și orice intenție de manifestare a lor va fi considerată un afront direct sistemului. Dimensiunea experimentală, idealist-utopică sau inventivă a proiectelor se dizolvă, treptat, în „realismul” construirii socialismului.

Până în 1947, profesia de arhitect rămăsese, încă, liberală; se lucra fie ca arhitect independent sau ca patron al unor birouri de arhitectură. În perioada poststalinistă (1953) însă, activitatea profesională privată este interzisă. Tot în această perioadă, începe să fie normată legislația în construcții, aplicată strict în proiectare și sistematizare, și indirect, în învățământul superior de arhitectură. În consecință, studiul anilor `50 încearcă să descifreze diversele aspecte ale practicii de arhitectură românești și, implicit, ale Școlii în această perioadă – prin analiza proiectului de diplomă și a Examenului de Stat elaborate, ca piese semnificative și relevante ale acestui proces.

Download