Borsec, o amintire amara!

Prin simpla rostire Borsec, mintea asocia si lega, pana nu demult, apa minerala de statiune. Drumul de acces cu podul de pe care plecau, in tara, pe sina ingusta, cu mocanita, vagoanele ticsite cu apa minerala, devenise emblema acesteia pana in anii ’90. Astfel se explica de ce cartile postale mai staruie si astazi in mintea generatiilor nascute imediat dupa 1945.

Azi, daca te incumeti sa urci pana in “statiune”, numai fabrica de imbuteliere a apei minerale iti mai sugereaza oarece activitate – din pacate, modernizata fara identitate si fara nici cel mai mic respect pentru context, incadrata intre casele cu scandura de brad traforata la atice si balcoane, participa intocmai la stingerea valorilor arhitecturale locale, opunandu-se formal acestora, chiar daca este unicul aport major economic.

Trecerea intamplatoare iti lasa un gust amar, iar de incerci o plimbare pe “corso” spre seara, te afli intocmai intr-unul din cadrele realizate de Andrei Tarkovsky in “CALAUZA” (1979) si instantaneu ajungi interpret in locul lui Aleksandr Kajdanovky - sinistra intamplare, frumoase amintiri !

Existenta stoica a catorva pensiuni, precum si curgerea neincetata a izvoarelor de ape minerale, captate si numerotate inca din veacul trecut, asigura continuitatea acestor locuri.

Intentia vadita a autorilor este de a trage din nou un semnal de alarma, pana nu va fi prea tarziu, in vederea revenirii la normalitate, avand ca finalitate reintroducerea Borsecului in circuitul turistic si balnear international.