Intervenții noi în cadrul construit existent. Propunere de analiză a procesului și de apreciere a rezultatului

Propun aici un alt mod de abordare a intervențiilor noi în cadrul construit existent, domeniu al practicii arhitecturale curente care a fost și este permanent în atenție. Se vorbește despre arhitectura renăscută, despre re-arhitectură, despre nou-în-vechi, nume diferite date aceluiași fenomen. Eu spun că toate aceste abordări au ceva în comun - se desfășoară conform aceluiași proces. Consider că acest proces, cu etapele sale pe care am încercat să le fixez în continuare – recunoașterea, recuperarea și revitalizarea existentului cu valoare – este același, indiferent de tipul de existent construit, de amploarea lui, de motivele intervenției, de valorile identificate și recunoscute în acesta, de metodele folosite, de concepțiile și teoriile pe care se bazează, de personalitatea arhitectului și de țelurile urmărite de acesta către rezultatul final.

Necesitățile momentului în care demarează procesul impun aproape fără excepție (mai puțin în cazul restaurării propriu-zise) elemente noi de arhitectură care se suprapun sau se alătură celor existente. Rezultatul unei astfel de intervenții este întotdeauna ceva diferit, o lucrare originală care nu reprezintă suma dintre vechi și nou.

De aceea, așa cum procesul conceptual și practic este comun tuturor situațiilor de intervenție, tot așa rezultatul obținut în final poate fi judecat – adică receptat, analizat, apreciat – pe baza unei scheme identice care implică trei componente: existentul vechi - felul în care a fost prelucrat, importanța acordată, poziția dobândită; creația nouă - modul de inserare în existent, atitudinea față de acesta, poziția urmărită; ansamblul rezultat - relația vechi-nou, elemente dominante / subordonate, contrast, dialog.