Recenzia cărții Prendre la clef des champs. Scenarii pentru viitorul arhitecturii și agriculturii
https://doi.org/10.54508/Argument.18.15
- Andrei-Alexandru Corbet-Nits / Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Târgu Mureș, RO
Rezumat
Volumul Prendre la clef des champs: agriculture et architecture de Sébastien Marot reprezintă versiunea completată și îmbogățită, în limba franceză, a volumului Taking the Country’s Side: Agriculture and Architecture publicat în 2019 în cadrul expoziției eponime, parte a Trienalei de Arhitectură de la Lisabona. În această lucrare converg concepte, ipoteze și referințe dinspre numeroasele arii tematice abordate de autor în cercetările sale precedente (arhitectură, urbanism, peisaj, agricultură, ecologie, istorie, filosofie). Volumul oferă cititorului o sinteză a relației dintre agricultură, arhitectură, urbanism și mediu din neolitic până în prezent, formulează o critică a direcției actuale în care evoluează acestea și prezintă alternativele sustenabile din punct de vedere ecologic la modul dominant de dezvoltare actual. Viziunile contrastante, complementare sau antitetice abordate de autor sunt sintetizate în patru scenarii de viitor reprezentative.
Interesul volumului constă în conștientizarea tendințelor și a curentelor de gândire din prezent în legătură cu viitorul orașelor, al agriculturii și al stilurilor de viață într-un context de instabilitate ecologică și economică accentuată și de incertitudine cu privire la supraviețuirea societății capitaliste actuale în fața unor crize majore din viitor. Autorul promovează permacultura ca bază pentru o nouă teorie a proiectului de arhitectură și urbanism și susține un model de societate autonomă energetic și alimentar, dominant rurală și gestionată la scară bioregională.
Cuvinte cheie
agricultură, permacultură, high-tech vs low-tech, expansiune metropolitană, exod urban, gestionarea resurselor
Download
Referințe
- Bihouix, P. (2014). L’Âge des low tech. Vers une civilisation techniquement soutenable. Paris. Seuil.
- Bucchianeri, X. (2024). Architecture et agriculture : déconstruire l’imaginaire métropolitain. Terrestres. https://www.terrestres.org/2024/12/17/architecture-et-agriculture-deconstruire-limaginaire-metropolitain/
- Diamond, J. (2005). Collapse: How Societies Choose to Fail or Succeed. New York. Viking Press.
- Frochaux, M. (2019). Sébastien Marot: la permaculture est un pari pascalien. Espazium. https://www.espazium.ch/fr/actualites/sebastien-marot-la-permaculture-est-un-pari-pascalien
- Marot, S. (2010). L’Art de la mémoire. Le territoire et l’architecture. La Villette.
- Marot, S. (2019). Taking the Country’s Side: Agriculture and Architecture. Polígrafa.
- Marot, S. (2019). L’envers du décor. In A. Rosenstiehl (Ed.), Capital Agricole – Chantiers pour une ville cultivée (pp. 456-460). Pavillon de l’Arsenal.
- Marot, S. (2024). Prendre la clef des champs: agriculture et architecture. Wildproject.
- Morel Journel, G. (2024). Prendre la clef des champs. Agriculture et architecture, Sébastien Marot, Éditions Wildproject. D’Architectures. https://www.darchitectures.com/magazine/rubriques/livres/5899-prendre-la-clef-des-champs-agriculture-et-architecture-sebastien-marot-editions-wildproject.html