Recenzie Conferință - Academia ca oglindă a schimbării: 125 de ani de arte și științe umaniste

Conferința a fost deschisă de Antoine Picon (istoric de arhitectură) care a comparat Artele Frumoase din Franța, Beaux Arts – finanțate de către stat, de la fondarea Academiei de Pictură și Sculptură din Paris și Academiei de Arhitectură din Paris în anul 1671, împreună cu Academia Franceză din Roma, în anul 1666 și bursa Prix de Rome (în arhitectură din 1720). Diploma în arhitectură există în Franța numai de la sfârșitul secolului al XIX-lea, întrucât până atunci era urmat principiul conform căruia artiștii nu au nevoie de diplomă. În comparație, AAR (American Academy in Rome) Katherine Geffcken a prezentat Școala de studii clasice din Roma fondată la un an după fondarea Academiei. A accentuat cât de important a fost să vadă sălile de clasă spre deosebire de cine trăia în clădire. Erau 6-8 bursiere înainte de 1914. În 1913 nu a fost concurs pentru științele clasice, apoi a fost un concurs organizat numai pentru bărbați, ceea ce a generat un conflict. Nu exista cazare pentru femei, li s-a spus să își construiască propria clădire, nu le era permis să locuiască în clădirea McKim. Așa că, din lipsă de finanțe, au trăit la poalele dealului Gianicolo, având acces restricționat până în 1947. Conform lui Picon, până în 1960, arhitectura era orientate spre bărbați. Existau legături bune cu Institutul German. În 1912, școala clasică a fuzionat cu școala de arhitectură (științe umaniste și arte). Frederick Whitling a notat că Villa Aurelia nu mai era încăpătoare, așa că a fost necesară o nouă clădire.

Alberta Campitelli a prezentat în limba italiană proiectarea topografică. A început cu două cărți despre grădinile italiene care demonstrau interesul pentru grădina italiană nu numai în perioada contemporană, ci și pentru cele trecute, așa cum pot fi văzute în Toscana, în proiectele arhitecților peisagiști englezi și a inclus relevee ale acestor grădini realizate de către bursierii AAR. În 1924, grădinile au devenit un instrument de propagandă pentru Mussolini pentru 21 aprilie (ziua de naștere a Romei) și așa a fost proiectată o nouă grădină de către Rafaele de Vico și de către alți peisagiști particulari. Villa Aldobrandini a fost deschisă publicului. În 1933, Villa Sciarra, refăcută de americani pe baza unei vile distruse a fost donată statului italian.

Prima întrebare adresată vorbitorilor s-a referit la stabilirea colegiilor pentru femei. A doua întrebare a privit Academia Americană din Paris și anume dacă Beaux Arts au fost luate ca exemplu, dacă se merge la sursă.

Mostra del giardino (expoziția de grădini) din Florența din 1931, prima dintre ele, a inclus și bursieri americani care au expus.

Pentru arte, modelul urmat era francez, în vreme ce pentru științe umaniste era urmat modelul german. A existat o competiție între Institutul arheologic german și cel francez înainte de fondarea Academiei.

A doua parte a conferinței a inclus și un panel cu Elisabeth Rodini ca moderator. Au fost prezentate resursele Academiei pentru diseminare publică și tehnologii digitale (proiectul Broken books, colecția Nash). Primul care a luat cuvântul a fost Sebastin Hierl, bibliotecar, prezentând colecția de cărți: tratate timpurii de istoria arhitecturii și topografia Romei. Au fost făcute mențiuni ale donațiilor de cărți rare:

- Flavio Biondo: Roma ristaurata ed Italia illustrata, Venetia, 1543;

- Vitruvius Pollio: De architetura libri dece, Como, 1521 (prima traducere în italiană a lui Vitruvius);

- Giovanni Battista Piranesi: Campus Martius antique Urbis, Roma, 1762 (unul din momentele definitorii din istoria arhitecturii).

În locul celei de-a doua prezentatoare, Valentina Follo, care avea gripă, a vorbit Ili Nagy.

A treia prezentatoare a fost Lavinia Ciuffa, curatoarea arhivei fotografice. Tema a fost opera lui Ernest Nathaniel Nash. Născut în Potsdam într-o familie ebraică, format ca avocat, a emigrat în 1933 din Germania și a fondat un studio foto la Roma, de unde a emigrat în 1939 în SUA, unde a fondat un alt studio foto. După război, s-a întors în Europa, având cetățenie americană. Fototeca Unione Collection include lucrările sale în arheologie, arhitectură, peisagistică. Unione internazionale (Uniunea academiilor străine din Roma) a fost creată după război, când s-a întors Nash, și a făcut donația către aceasta în 1956. Ulterior, nu a fotografiat numai Roma, ci și alte locuri. Prezentarea a inclus o carte: Pictorial dictionary of ancient Rome (publicație germană), apoi o carte din 1978: Ancient Roman architecture. Proiecte ale AAR pe această temă au inclus The Urban Legacy of Ancient Rome în 2017-2018 (un sit interactiv și georeferențiat împreună cu harta istorică – Nolli – și cartografia contemporană) fondat de un grant de resurse digitale, iar în 2019-2022 Fototeca Unione Digital Collection (colecția „Digital Humanities” a AAR), ambele proiecte ale Fundației Samuel H. Kress.

Partea a treia a conferinței a fost deschisă de o prezentare keynote susținută de către Denise Constanzo privind arhitecții din Roma din 1945-1960, respectiv „Designing a Modernist Academy: Laurance Roberts and the Postwar Battle for Architecture” (Proiectarea unei academii Moderniste: Laurance Roberst și bătălia postbelică pentru arhitectură). Prezentatorul a ținut un workshop: „Resetarea academiilor postbelice ale Romei” (Rebooting Rome’s Postwar Academies) (Constanzo, 2015), în timpul bursei din 2014 pe baza proiectului Rome Prize „Eternal City, New Lessons: Architects at Modern Academies in Postwar Rome” („Orașul etern, noi lecții: arhitecți la academiile moderne din Roma postbelică”, Constanzo, 2014) (inclusiv o intervenție despre Academia di Romania). Workshop-ul a fost sponsorizat de Academia Americană din Roma, Institutul Suedez din Roma și British School at Rome (Școala Britanică din Roma). Alte instituții participante: Academia Germană din Roma la Villa Massimo, Institutul Elvețian din Roma, Academia Daneză din Roma, Academia Egipteană din Roma, Institutul Cultural Japonez din Roma, Academia Poloneză de Științe din Roma și Școala Română din Roma, 18 mai 2015.

În artele frumoase se observă o continuitate cu perioada de dinainte de război (Academia a fost închisă între 1940-1945). Primul director a fost un istoric de artă, Laurence Roberts (director AAR 1946-1960), simultan cu James Kellum Smith, arhitect care a fost președinte (1938-1957). Arhitectura a fost cea mai puternică disciplină. Timp de 50 de ani, toți președinții Academiei au fost arhitecți, precum și directorul dintre 1917-1940. O carte prezintă această contribuție înainte de 1940: Fikret K. Yegul, Gentlemen of instinct and Breeding: Architecture at the American Academy in Rome, 1894-1940, Oxford University Press, 1991. În 1945, comitetul de conducere a inclus șase arhitecți și alți șase membri pentru toate celelalte patru arte, trei clasiciști. Limita de vârstă de 30 de ani a fost desființată, bursierii au devenit liberi din punct de vedere artistic (nu mai erau obligați să aibă expoziții) fiind tratați ca indivizi maturi, nu ca seminariști. Modernismul era binevenit. Venturi a dat credit Academiei Americane din Roma în cadrul discursului de mulțumire susținut la primirea premiului Pritzger.

Prezentarea plenară a fost urmată de un panel privind artele post 1945, moderat de Peter Benson Miller, directorul de arte pentru cea mai îndelungată perioadă (până în 2019). A creditat prezentarea lui anterioară „Painting in the «Contact Zone»: Artists at the Postwar American Academy in Rome” (Pictura în „zona de contact“: artiști la American Academy în Roma postbelică) (Benson Miller, 2018), extinzând diseminarea Academiei în orașul Roma.

Academia, în perioada Războiului Rece, a făcut diplomație culturală. S-a făcut referire la cartea Cultural Diplomacy and Heritage (diplomație culturală și patrimoniu) (Joong Lee și Niglio, 2019).

Ilaria Schiaffini a vorbit despre colecția privind Italia lui Roberts la Villa i Tatti - Berenson Foundation.

Următorul a luat cuvântul Martin Brody, compozitor, istoric al muzicii, vorbind despre felul în care Roberts a conformat muzica la Academie. Rome Prize în muzică există din 1920.

Ugo Rubeo a vorbit despre limbă, literatură și traduceri.

Conform lui Denisa Constanzo, Roberts a servit și comisia italiană Fulbright.

Un bursier din sală din vremea lui Roberts a afirmat că acesta „a fost directorul potrivit la momentul potrivit“.

Partea a patra a tratat științele umaniste postbelice. Prezentarea plenară s-a referit la cele clasice. Bursieri au murit în război, în Primul Război Mondial, și apoi a fost prezentat monumentul de la Academie. Bursierii au luptat și au murit și în al Doilea Război Mondial. Unul din bursierii din 1938 (Harrison Gibbs), care a fost ucis în război, a reproiectat curtea; fiica acestuia, de asemenea artistă, a relocat opera la Peoria Illiois. În timpul războiului, după 1940, s-a bucurat de protecție elvețiană și astfel se face referire la istoria Institutului elvețian în cartea Noëlle-Laetitia Peret: L'Institut suisse de Rome. Entre culture, politique, diplomatie, 2014.

Din nou se face referire la cartea lui F. Whitling, precum și la cartea lui Lawrence Richardson The American 1947Academy 1947-54, Reopening and Reorientation: A Personal Reminiscence (Richardson, 2012).

O altă carte (75 de ani) este a Luciei N. Valentine și a lui Alan Valentine, The American Academy in Rome, 1894-1969, 1973 University Press of Virginia, Charlottesville (Valentine și Valentine, 1973) în care în capitolul (XIII) „The future" (Viitorul) se discută despre cum să se creeze o fundație pentru finanțe, femei în consiliu, câștigarea fundațiilor Melon și Samuel Kress, National endowment fund for the humanities.

În ultimii 25 de ani, printre inovații se numără bursele afiliate, fondate de alții. Numărul burselor a crescut (acum 30, de la 17). Pe 9 decembrie 1969, Robert Venturi a scris un raport pentru Consiliul Academiei de 14 pagini, intitulat „An analysis of architecture at the AAR with recommendations" (O analiză a arhitecturii la AAR, cu recomandări). „Trebuie să se adapteze“, a scris Venturi, pentru a fi puternică. Aceasta a fost întrebarea de final a panelului privind științele umaniste din 1945, care a urmat prezentării plenare: de ce este nevoie astăzi?

În panel, Elisabeth Jane Shepherd a trimis pe altcineva să prezinte fiind bolnavă și neputând participa. În Roma, spiritul de colaborare era pentru școli cel de a lucra împreună, iar Italia a susținut aceasta prin Unione (anii 1950), împreună cu bibliotecile germane (Deutsches Archäologisches Institut DAI – Institutul arheologic german din Roma, Deutsches Historisches Institut DHI – Institutul istoric german din Roma). Și la Florența s-a negociat problema reîntoarcerii bibliotecilor germane cu stabilirea Unione, așa cum a discutat Frederick Whitling, o linie fină între internațional și național (cărți germane). Scopul era depășirea competiției anterioare dintre academii în timpul răspândirii comunismului. În științele umaniste au apărut noi domenii. După anul 2000 s-au modificat din nou. Sesiunea s-a axat pe aceste modificări.

Următorul vorbitor a fost Elisabeth din cadrul fototecii. Ea a realizat un tur al Academiei cu recenta ei arhivă. Creată în 1959, fototeca include cea mai mare arhivă civilă de fotografie aeriană a Italiei, recunoscută de MIBACT (Ministerul Culturii). În 1962, fotografiile americane aeriene din război au fost oferite fototecii de directorul din vremea respectivă. Fotografii ale British School at Rome au fost incluse câțiva ani mai târziu. A devenit o recunoaștere fotografică mediteraneană aliată, incluzând aproape un milion de fotografii ale teritoriului italian cu contribuții pentru AAR de la Școala franceză și de la Institutul suedez. Trăsăturile geologice, arheologia, urbanismul, arhitectura etc. au fost relevate. Arhiva așteaptă să fie restaurată și făcută accesibilă publicului.

Următorul vorbitor a fost Ingrid Edlund-Berry care a venit de la Institutul Suedez și a vorbit despre Lucy T. Shoe care a fost de două ori bursier, în 1936 și în 1949. În 1936 cu machetele arhitecturale a creat un domeniu. A fost mai întâi la American School in Athens și prin aceasta a deschis un domeniu pe care l-a continuat toată viața. De Vico i-a sugerat cum să primească permis iar politica a avut rolul său. Relația cu bursierii de sex masculin a fost discutată. 1949 a fost și despre Inez (Nina) Longobardi, bibliotecara (ea a fost bursier în anii 1980). Gândurile ei arată modul în care s-a modificat felul în care gândim despre biblioteci (ceva poate fi văzut digital oriunde în lume, dar unele lucruri pot fi văzute numai în anumite locuri, adevărate giuvaiere). Poți să îți faci temele înainte de a merge la bibliotecă.

Ultima vorbitoare a fost Ingrid Rowland cu un subiect despre diferențele între a fi în științe clasice la Roma și la Atena, vorbind din experiențele ei din anii 1980. Cu refugiații ebraici, gândirea europeană a ajuns în SUA. Posthumanismul a devenit un domeniu foarte popular acum, direcția s-a schimbat după al Doilea Război Mondial și fascism. Ea a vorbit despre experiența ei ca bursier în anii 1980 și despre Nina Longobardi, întrucât ambele au fost bursieri în anii 1980.

Directorul Ochsendorf a mulțumit foștilor bursieri și angajați care s-au întors au revenit.

A cincea sesiunea a fost despre 25 de ani de prezidențiat – continuitate (proiectare, construcție și atragere de fonduri), inclusiv conservare (a clădirilor începând cu grădinile, apoi burse mai bune) de către Adele Chafield Taylor. Și ea a fost bursier în anii 1980, colegă cu Ingrid, iar în 2020 rezident pentru conservare istorică. A vorbit despre cum a asigurat viitorul instituției și precaritatea să fie depășită pe viitor. Aceasta include atragerea de mai mulți candidați, astfel încât câștigătorii să fie excelenți. Apoi au fost adresate câteva cuvinte despre conservarea istorică: este o întreprindere artistică distinctă, în linie cu câteva alte forme moderne de artă și explorări, mai întâi de toate cartografie, arheologie modernă și antropologie, care au în comun fixarea unui moment în timp al unei realități fizice ridicare în mijlocul revoluției industriale din secolul al XIXlea. Nu este nostalgie, ci un act creativ. Bursierii au călătorit timp al unei realități fizice ridicare în mijlocul revoluției industriale din secolul al XIXlea. Nu este nostalgie, ci un act creativ. Bursierii au călătorit și au visat timp de 125 de ani și apoi s-au întors în SUA și au construit orașe sau au devenit mari oameni de știință. Scopul astăzi este o coexistență pașnică pe pământ, iar bursierii sunt invitați nu numai din SUA și Italia. Secolul al XXI - lea este diferit: de la a avea americani în străinătate la încrucișări de drumuri într-o lume globală.

Partea finală a conferinței s-a referit la Academie în anii 1990 în concepția directorului de arte prezent, Lynne Lancaster.

Mark Robins, fost director pe fotografie, apoi decan al arhitecturii, apoi director de design a vorbit despre echilibrul dintre tradiție și inovare. A avut o bursă în design sub Adele Chatfield Taylor și a vorbit despre zugrăvirea Romei anilor 1960 de către Fellini. Continuăm să o explorăm astăzi. Multe burse afiliate sunt fondate de instituții italiene, cele mai recente în arhitectură și peisagistică pentru piemontezi. Sunt discuții despre 14 - 18 rezidențe, discuții despre evenimente comune pentru bursieri: mese, vizite cu o prelegere. Un exemplu de tip de colaborare: o pictură de Carol Walker inclusă în Cleveland privind rasa și genul, respectiv „Extazul Sfintei Klara”. Un alt tip de colaborare este între un compozitor și un arhitect interesat de imprimarea digitală care a printat instrumentul (megafoane pentru un grup) expuse la Roma și apoi la New York. Noul fond permite bursierilor să se implice în orașul Roma: un specialist în conservare făcând o performanță și coreografie la Campidoglio, Nina Young în curtea din jurul Tempietto. Conferința „Water and culture: A view from Rome” (Apă și cultură: O perspectivă din Roma) și expoziția „Matera imaginata” (Matera imaginată) sunt menționate, cu mulțumiri către diverși profesori Mellon. Trei femei fotograf au fost în expoziția itinerată despre Matera, curator Lindsay Harris (la Roma, Matera și IIC, New York). Alte activități au inclus conferințe finanțate de noul fond de proiecte; alte conferințe sunt de asemenea amintite, expoziții, conferințe, publicații, al cincilea an de conversazioni (cu buget de jumătate de milion de dolari) interdisciplinaritate între ceea ce istoria înseamnă pentru conservare, pentru arhitecți etc. Iphone-ul a schimbat modul în care gândim despre transmiterea cunoștințelor și viteza cu care aceasta se poate întâmpla.

În concluzie, AAR este o instituție contemporană, nu numai despre studiu și contact, dar despre gândire originală, producție, artă diferite de 1894. Prefigurează ce va deveni și porțile sunt deschise. De-a lungul anului aniversar vor avea loc concerte, și o altă expoziție e prevăzută pentru primăvară. Expoziția din toamnă a fost „Encounters exhibition" (Întâlniri), vizitată după conferință cu tur ghidat de Peter Benson Miller: întâlniri postbelice între bursieri alumni și bursieri actuali, urmată de o recepție în clădirea principală (conferința a avut loc în Villa Aurelia).

Referințe

AAR (2017-2018). The Urban Legacy of Ancient Rome. Accesat pe 12 Decembrie, 2021, la http://exhibits.stanford.edu/nash

Benson Miller, P. (2018) “Painting in the ‘Contact Zone’: Artists at the Postwar American Academy

in Rome,” Accesat pe 12 Decembrie, 2021, la https://www.aarome.org/events/calendar/

peter-benson-miller-painting-contact-zone-artists-postwar-american-academy-rome Biondo, F. (1543). Roma ristaurata ed Italia illustrata, Venezia.

Costanzo, D. (2014). Rome Prize project proposal, “Eternal City, New Lessons: Architects at Modern Academies in Postwar Rome”, Accesat pe 12 Decembrie, 2021, la https://www.aarome.org/news/features/2014-15-rome-prize-winners-announced

Costanzo, D. (2015) ”Rebooting Rome's postwar academies”, Accesat pe 12 Decembrie, 2021, la https://www.aarome.org/ events/calendar/rebooting-postwar-academy

Joong Lee, E. Y. & Niglio, O. (2019). Cultural Diplomacy and Heritage, Tab edizioni, Rome.

Nash, E. N. (1961). Pictorial Dictionary of Ancient Rome, Praeger, New York.

Fototeca Unione (1978). Ancient Roman Architecture: photographic index on microfiche, K.G. Saur, München; New York.

Peret, N.-L. (2014). L'Institut suisse de Rome. Entre culture, politique, diplomatie, ed. Alphil, Neuchâtel.

Piranesi, G. B. (1762). Campus Martius antique Urbis, Rome.

Vitruvius, P. (1521). De architetura libri dece, Como (first Italian translation of Vitruvius).

Richardson, L. Jr. (2012). The American Academy 1947-54, Reopening and Reorientation: A Personal Reminiscence, American Academy in Rome, Rome.

Valentine, L. N. & Valentine, A. (1973). The American Academy in Rome, 1894-1969, University Press of Virginia, Charlottesville.

Whitling, F. (2018). Western Ways: Foreign Schools in Rome and Athens, de Gruyter.

Yegul, F. K. (1991). Gentlemen of Instinct and Breeding: Architecture at the American Academy in Rome, 1894-1940, Oxford University Press