Balcon-vieţuire

Exterior prin definiție, balconul este o platformă cu balustradă care, prin una sau mai multe uşi, comunică cu interiorul. Cu toate acestea, singura componentă exterioară locuirii este, în spaţiul românesc, interiorizată sub cele mai neaşteptate forme. Balconul este camera de zi, balconul este bar, balconul este cămară, balconul este bucătărie, balconul este baie, balconul este dormitor, balconul este atelier, balconul este seră, balconul este grădină, balconul este grătar, balconul este birou, balconul este (al nostru, al tuturor).

Cu precădere, balconul constituie un spaţiu versatil şi un personaj aparte în povestea locuirii româneşti, atât în ceea ce priveşte spaţiul public, cât şi în ceea ce priveşte spaţiul privat. Balconul urbanizării forţate, răzbunat prin personalizări şi interpretări numeroase privind semantica spaţială, estetica şi geometria ajunge să traseze identităţile unei generaţii postmoderne în care spectacolul şi publicul joacă fiecare rolul celuilalt. Publicul devine adevăratul spectacol. Studiul de faţă constituie o invitaţie la meditaţie, o reflecţie asupra modului în care balconul se dovedeşte a fi, în locuirea românească, cel mai versatil spaţiu construit. Construit după chip şi asemănare, după reviste, trenduri sau nevoi, balconul este captiv în propria sa devenire spaţială. Astfel, balconul trebuie înţeles, explicat, eliberat de propria definiţie convenţională şi asumat în deplinătatea lui semantică.

În contextul perioadei de carantină, în acord cu natura introspectivă a existenţei private, tema recurentă a contemplaţiei este limita. Existenţa în condiţii de carantină, de izolare în limitele locuinţei, pune accentul pe conturul fizic şi, într-o discretă măsură, pe cel metafizic. În perimetrul acestui stop-cadru al carantinei, naraţiunea sinelui izolat în spaţiul lui „acasă” primeşte semne de punctuaţie acolo unde acest perimetru oferă năzuinţa, exemplul şi posibilitatea unei dizolvări, cel puţin mentale. Izolarea la bloc, cu precădere, face ca această naraţiune să prezinte stridenţele confruntării cu această limită sau limitare. Balconul constituie o expansiune a sinelui spre public, un loc privilegiat în loja unui teatru urban, pe a cărei scenă se joacă locuirea. Balconul este închis, dar finalul său este deschis. Pe măsură ce coautorii locuitori ai balcoanelor îi limitează acestuia expresia fizică în spaţiu, cu atât măsura lui semantică creşte exponenţial.