Locuirea în contextul stării de urgență

Dacă arhitectura este cadru de desfășurare a vieții cotidiene, prezentul studiu va analiza cum răspunde aceasta în fața unei crize. Situația excepțională a pandemiei și a stării de urgență instituită pe teritoriul României face necesară repunerea în discuție a arhitecturii de urgență. Într-o astfel de situație, ne întrebăm dacă arhitectura nu capătă un rol terapeutic și dacă locuința – prin funcțiunea ei nouă de spațiu de izolare - nu devine chiar un instrument de limitare a răspândirii unei epidemii. Mai mult decât atât, o astfel de situație de criză are la rândul ei un impact semnificativ asupra vieții sociale a omului și influențează cu precădere modul de locuire. Iar modul de locuire influențează rutina și stilul de viață al fiecăruia. Prin urmare, prin cercetarea de față ne propunem să discutăm problematica locuirii de urgență (în centrul de carantină) și cea a locuirii în urgență (în autoizolare la domiciliu) și dorim să analizăm, pe baza răspunsurilor unui chestionar sociologic efectuat pe perioada stării de urgență, cum influențează situația de criză viața cotidiană și cum poate arhitectura media impactul situației menționate.