Locuire în sfera comună. Trei propuneri semnate Abalosllopis Architects

„Copacul este frunză și frunza este copacul

Casa este oraș și orașul este casă

Un copac este un copac, dar este și o frunză imensă

O frunză este o frunză, dar este și un copac minuscul

Un oraș nu este un oraș decât dacă este și o casă uriașă

O casă este o casă numai dacă este și un oraș minuscul.”

Diagramele „Arbore - frunză” ale lui Aldo van Eyck prezentat în 1962 la reuniunea Team 10 de la Royaumont, ce încearcă să demonstreze reciprocitatea inseparabilă dintre casă și oraș, reprezintă punctul de plecare al acestei lucrări. Acest paralelism poate fi depășit: arborele este rezultatul numeroaselor sale frunze - întrucât forma orașului se bazează pe fiecare intervenție arhitecturală, iar frunza este un răspuns la structura arborelui –precum locuința/casa este pentru sfera socio-culturală.

Această lucrare reprezintă o reflecție asupra locuinței și asupra mecanismelor de locuire, nu atât ca obiecte de arhitectură, ci ca generatoare de spații sociale și culturale comune. Prin urmare, prezența vieții în arhitectură devine de interes central în spațiile nedefinite care, în mod spontan, se metamorfozează în teritorii întru/între, conectând o clădire cu împrejurimile sale prin extinderea relațiilor dintre interior și exterior, construit și neconstruit sau public și privat.

În cele din urmă, aceste idei de legătură între casă și oraș vor fi analizate în studii de caz particulare. În mod special, lucrarea examinează trei proiecte ale arhitecților abalosllopis, în care se regăsește preocuparea evidentă asupra sensului locuinței, investigațiile fiind concentrate nu atât asupra materialității acestora, cât asupra perspectivei condițiilor nemateriale ale arhitecturii: o creșă, o casă de bătrâni și un spațiu public.