Ecuația casei. Atmosfere locuibile

În anii 1920 arhitecții și-au pus problema asupra modului în care ar trebui să fie locuirea în viața modernă. Problema a fost discutată în cadrul Congreselor de Arhitectură Modernă și mai ales în anul 1929 la a doua ediție a CIAM ținută la Frankfurt, sub titlul existenzminimum, care explora posibilitățile locuirii minimale, propunând noi modele de viață. Mai târziu, după distrugerile generate de cel de-al doilea război mondial, problema avea legătură mai ales cu optimizarea spațiului domestic și cu standardizarea construcțiilor, care ar fi putut rezolva problema lipsei spațiilor locuibile.

Mișcarea Modernă a definit bazele acestei preocupări domestice transgresând obiceiurile antice, prin explorarea abstractizării și eliminarea a tot ceea ce este superfluu, fapt care care contrastează cu obiceiul utilizatorilor de a adăuga elemente exterioare în spațiul arhitectural. Am putea explica design-ul casei ca pe o ecuație compusă prin adiția unor parametri precum: casa, mobilarea, utilizatorii și posesiunile acestora. Arhitectul domină atât conformația casei cât și mobilierul. Apărarea lui Adolf Loos a „designului complet” care l-a împiedicat pe locuitor să introducă ceva fără supravegherea arhitectului pare utopică și excesivă. Rezistența și obstrucția utilizatorului este o interferență imposibil de eliminat.

Unii arhitecți au dezvoltat arhetipuri de moduri de viață noi în proiectarea caselor lor. Acest text ridică problema acestei ecuații în care arhitectul încearcă să minimalizeze elementele care distorsionează percepția spațiului domestic care explorează un anumit concept experimental.