Voluntary Dencity. Conectarea unor locuri comune

Dezvoltarea în periferii a Bucureștiului se extinde cu rapiditate pentru a cuprinde multe dintre localitățile satelit ale orașului. În aceste locuri urbanizarea acoperă foste terenuri agricole, introduse în intravilan pentru a construi locuințe izolate, cuplate sau înșiruite, mai rar, chiar locuințe colective. Aceste investiții urmăresc geometria parcelarului agrar unde terenuri înguste și adânci, dezvoltate pentru maximizarea parametrilor profitabili lasă un minimum de loc comun de regulă dedicat traficului sau parcărilor.

Dar locuirea nu poate fi redusă doar la funcțiile riguros normate și cu atât mai puțin la suma spațiilor private, interioare și exterioare ale unei case. Un loc comun care să permită folosirea neprogramată a spațiului și, implicit, interacțiunea socială minimală între vecini este un pandant calitativ esențial al cuantificării locuirii prin reglementările natură tehnică.

Având în vedere că politica actuală de dezvoltare a periferiei nu mai impune ingredientele cuantificabile ale urbanității (planificarea dezvoltărilor rezidențiale în tandem cu dezvoltarea de servicii și echipamente publice), cu ocazia proiectării unui ansamblu de locuit în Voluntari, am căutat o strategie care să permită în timp conectarea mai multor fragmente de mici dezvoltări private pentru realizarea unui întreg urban la scară mai mare – o alternativă la modul în care autoritatea publică pare să fi capitulat în fața provocărilor urbanizării accelerate. În acest sens, cercetarea noastră prin design urmează două direcții principale: la nivel urbanistic, miza abordării este proiectarea unor locuri comune neconstruite în fiecare ansamblu și investigarea mecanismelor prin care acestea ar putea să se înlănțuie într-o rețea pietonală alternativă. La nivel arhitectural, modelul banalizat al locuinței individuale economice este supus unei transformări cu o miză dublă. Pe de-o parte, prin creșterea densității se caută păstrarea echilibrului economic al investiției, eliberând spațiu neconstruit la nivelul terenului. Pe de altă parte, locuința sub/peri-urbană tipică – casa unifamilială, forma construită a logicii individualismului – este transformată pentru a o deschide treptat către valori comune.